Skip to content
Dâmbovița Știri locale

UPDATE Dâmboviţa: operaţiune dramatică de salvare. Trei muncitori, prinşi sub un mal de pământ în comuna Braniştea

ISU Dâmbovita

UPDATE 18.00: Un muncitor în vârstă de 20 de ani a decedat, sâmbătă, după ce a fost surprins sub un mal de pământ, alături de alţi doi colegi, în timp ce făceau lucrări la o reţea de canalizare în localitatea Braniştea din judeţul Dâmboviţa.

Trei muncitori care lucrau la o canalizare au fost prinşi sub un mal de pământ, sâmbătă după-amiază, într-o localitate din judeţul Dâmboviţa. Până la ora transmiterii acestei ştiri, unul dintre ei a fost scos, bărbatul fiind conştient.

Incidentul s-a produs în comuna Braniştea, în jurul orei 13:00. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa, Eduard Ţelea, unul dintre muncitori a fost scos de sub pământ, el fiind conştient şi primind asistenţă medicală la locul accidentului. Potrivit News.ro, pompierii continuă să lucreze pentru degajarea malului de pământ şi scoaterea celorlalţi doi muncitori.

La faţa locului acţionează trei buldoexcavatoare, două echipaje de descarcerare, două containere multirisc şi au fost trimise trei ambulanţe din cadrul serviciului judeţean de ambulanţă Dâmboviţa, dar şi un elicopter SMURD.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *