Dan Barna spus că referendumul pentru justiție anunțat de președintele Klaus Iohannis este absolut necesar pentru societate „pentru a ieși din acest coșmar” în care ne aflăm de doi ani de zile.
„Chiar dacă la discuția de vineri premierul și ministrul Justiției aveau distanță față de Parlament, riscul e foarte mare să se dea ordonanța pe amnistie și grațiere. În realitate, Liviu Dragnea e cel care conduce guvernul. Fac apel la parlamentari să folosim oportunitatea acestei moțiuni și să trimitem acasă acest guvern care omoară România și omoară PSD. Spun asta și pentru parlamentarii PSD.”, a mai declarat Barna la Parlament.
În ceea ce privește moțiunea de cenzură, Dan Barna s-a declarat „moderat optimist”, spunând că a discutat cu zeci de parlamentari, „promisiuni avem multe, dar am văzut de fiecare dată că Dragnea a reușit să-și țină oamenii aproape”.
