Președintele Uniunii Salvați România (USR), Dan Barna, a avut miercuri o reacție virulentă după urecheala primită de către România de la Strasbourg, din partea GRECO, în special în legătură cu înființarea secției speciale a PICCJ pentru anchetarea magistraților
Mai precis, deputatul de Sibiu a scris pe Facebook că „justiţia din România se dizolvă sub ochii noştri” și că schimbările legislative operate de către majoritatea PSD-ALDE „au produs o avalanşă de avertismente şi îngrijorări în raportul GRECO, într-o nouă dovadă a pantei abrupte pe care alunecă România sub actuala guvernare”.
Redăm mesajul integral al lui Dan Barna:
„GRECO ne confirmă: justiţia din România se dizolvă sub ochii noştri
Nu doar instituţiile Uniunii Europene sunt cu ochii în această perioadă pe România. După multe semnale transmise în ultimele luni, Grupul statelor împotriva corupţiei al Consiliului Europei (GRECO) a publicat astăzi un raport în care evidenţiază dezastrul spre care ne îndreaptă Dragnea, Iordache, Tăriceanu şi divizia lor de penali.
Schimbările legislative în ce priveşte statutul judecătorilor şi al procurorilor, organizarea sistemului judiciar sau funcţionarea CSM au produs o avalanşă de avertismente şi îngrijorări în raportul GRECO, într-o nouă dovadă a pantei abrupte pe care alunecă România sub actuala guvernare. Acesta e, însă, doar începutul. Ieri, Senatul a trecut legea lui Iordache care validează conflictul de interese pentru senatori şi deputaţi, iar propunerile privind legislaţia penală pregătite de PSD-ALDE pentru perioada următoare vor lovi tot mai tare în justiţia din România şi în credibilitatea noastră pe plan extern.
Deja nu mai vorbim de MCV şi de Comisia Europeană, vorbim de o reacţie internaţională şi despre dispariţia statului de drept din România. Vorbim de legalizarea corupţiei şi de aducerea justiţiei la discreţia unui grup condus de mai multe persoane condamnate penal, în frunte cu Liviu Dragnea.
Cu toate încercările de imagine ale liderilor PSD-ALDE, ce se întâmplă în România transpare pe plan extern, iar măsurile luate de aceştia ne vor duce nu doar afară din Europa, nu doar în zona iliberalismului Turciei sau al Rusiei, dar şi într-o zonă gri a statelor care eşuează în faţa cetăţenilor, pentru că nu vom mai avea justiţie.
Liviu Dragnea poate să vorbească în continuare cât de mult vrea despre statul paralel. Ceea ce fac oamenii lui în aceste momente reprezintă nu doar un stat paralel, ci o realitate paralelă nu doar la parcursul României, dar şi la normalitatea Uniunii Europene şi chiar a Europei şi lumii întregi, pentru că din GRECO fac parte 48 de state europene şi Statele Unite ale Americii.
Din cauza asaltului susţinut al PSD-ALDE asupra justiţiei, România devine încet, încet, copilul bolnav al Europei, iar dacă PSD şi ALDE continuă pe această linie, vom deveni un rai al corupţilor şi infractorilor. Ca un alt exemplu, proaspăta iniţiativă cu „închisoarea de weekend” sau la domiciliu pentru corupţi nu face decât să confirme această direcţie”.
