Dan Negru a postat, sâmbătă, pe Facebook, de Ziua Independenţei R. Moldova, un mesaj în care menţionează “viaţa grea a copilului înfăşurat în sârmă ghimpată”. El a subliniat că Europa vede România şi R. Moldova “două ţări diferite”.
“E ziua națională a Moldovei dar n-o sa vedeți niciunde știrea in România.
Lucrez la aceeași televziune in Chișinău de vreo 15 ani. Cu cătiva ani in urmă o companie media multinațională mi-a oferit la Barcelona un premiu pentru „prezentatorul cu succese tv in două țări diferite”.
Europa așa ne vede: două țări diferite.
„Copilul înfășurat in sârma ghimpată”, Basarabia, face azi 31 de ani de independență.
Cel mai important bulevard din Chisinau si-a schimbat numele de vreo 8 ori.
Abia atunci când am văzut plăcuța cu numele mereu schimbat al bulevardului am înțeles deplin viața grea a copilului înfășurat in sârmă ghimpată”, a scris Dan Negru.
În R. Moldova, astăzi, 27 august, este sărbătorită cea de-a 31-a aniversare de la adoptarea Declarației de Independență față de Uniunea Sovietică.
Proclamarea independenței R. Moldova, în 1991, a avut loc în contextul unor ample mișcări naționale și democratice, în practic toate fostele republici ale URSS. Pe 27 august 1991, în urma puciului eșuat de la Moscova din 19-21 august 1991, R. Moldova și-a declarat independența „având în vedere trecutul milenar al poporului nostru și statalitatea sa neîntreruptă în spațiul istoric și etnic al devenirii sale naționale”, după cum se menționează în Declarația de Independență.
Declarația de Independență a fost adoptată cu votul a 278 de deputați din primul Parlament al R. Moldova, sub presiunea a sute de mii de persoane, care au venit la Chișinău, chiar și din cele mai îndepărtate localități.
