Candidatul PSD-UNPR pentru Primăria Sectorului 1, Dan Tudorache, are printre priorităţi dezvoltarea învăţământului şi a sportului, dar şi continuarea unor proiecte începute deja.
Acesta a declarat, la o întâlnire electorală, că reabilitarea termică a blocurilor va continua şi va fi extinsă şi la case.
„Vreau să continui o parte din proiectele bune pe care Andrei Chiliman le-a început, mă refer la terminarea realibilitării blocurilor în Sectorul 1 – mai sunt undeva la 15% blocuri de reabilitat. În schimb, o promisiune din 2012 – începerea reabilitării termice la case, nu s-a reabilitat nicio casă. Eu sper ca în acest an să pot reabilita primele case din Sectorul 1”, a spus Tudorache, citat de RRA.
