Ministrul Finanțelor, Dan Vîlceanu (PNL), a avut parte sâmbătă, la Romexpo, de o primire ostilă când a preluat cuvântul la Congres.
Susţinător al premierul pentru preşedinţia PNL, Vâlceanu l-a acuzat pe Ludovic Orban că a „ridicat un zid” în PNL şi i-a cerut acestuia să îl „dărâme”, el cerând susţinătorilor lui Florin Cîţu să nu strige şi să se comporte civilizat.
„PSD! PSD! PSD! PSD!”, au strigat din sală delegați PNL care îl susțin pe Orban la șefia PNL, în momentul în care Vîlceanu a venit la microfon. Scandările sunt legate de faptul că înainte să ajungă liberal, Vîlceanu a fost PSD-ist.
„Domnule Orban nu veniți la microfon acum să le cereți susținătorilor dvs să respecte pentru că asta i-ați învățat toată campania. Nu veniți acum la microfon să cereți să nu strige demisia propriului guvern pentru că asta ați făcut în Parlament alături de cei care au vrut să dea jos Guvernul. Domnule Orban ați ridicat un zid în PNL și acum la Congres vă cer dărâmați zidul din PNL”, a spus Dan Vîlceanu în aplauze și huiduieli din partea celor două tabere.
El a spus că este momentul ca liberalii să nu se uite înapoi, ci să fie „cu faţa către oameni”. „Putem să ne bălăcărim cât vrem la congresul ăsta. Românilor nu le va fi mai bine. Asta trebuie să înţelegem cu toţii. Haideţi să ne uităm la români. Avem un guvern care poate să facă bine românilor, a demonstrat-o deja. Să nu î sprijinim pe cei care vor să ne dea jos în Parlament. Din punctul meu de vedere, Partidul Naţional Liberal, începând de mâine, va trebui să fie unit şi va fi unit pentru că va da un alt preşedinte„, a adăugat Dan Vîlceanu.
