Skip to content
Politică

Dăncilă: Iohannis „merita” să fie suspendat din funcţia de preşedinte

Inquam Photos / Octav Ganea

Viorica Dăncilă, președintele PSD a declarat miercuri la TVR, că şeful statului, Klaus Iohannis, „merită” să fie suspendat din funcţie, afirmând că nu a declanşat suspendarea „pentru că nu se mai poate în aceste momente”.

Întrebată de ce nu a declanşat procedura de suspendare din funcţie a preşedintelui Iohannis, Dăncilă a răspuns: „Pentru că nu se mai poate în aceste momente”.

„Preşedintele Klaus Iohannis nu respectă decizia Curţii Constituţionale. Într-un an şi opt luni am avut obstacole nenumărate din partea preşedintelui. (…) Cetăţeanului de rând îi cer să respecte Constituţia şi dacă nu respectă Constituţia îl sancţionez. Preşedintele României nu respectă Constituţia şi îşi asumă acest lucru. Atunci ce fel de preşedinte este? Cred că vor răspunde cetăţenii prin vot”, a spus liderul PSD.

Ea l-a acuzat pe președintele Iohannis că „a aruncat ţara în aer pentru procente electorale”.

„În momentul în care şase formaţiuni politice, în frunte cu preşedintele României, au vrut să dea jos Guvernul şi iată că au reuşit, trebuiau să vină cu un cabinet, cu un program de guvernare, cu o viziune pentru perioada următoare. (…) Nu avem aceeaşi unitate în acţiunea celor şase formaţiuni politice, avem un preşedinte care a plecat din ţară într-o situaţie care nu este una de stabilitate şi încredere. Vedem că, de fapt, interesul pentru fiecare dintre aceste formaţiuni şi pentru preşedinte a fost unul electoral. A aruncat ţara în aer pentru a câştiga procente în această bătălie electorală” a declarat Dăncilă.

Întrebată despre păstrarea funcției de președinte al PSD, Dăncilă a precizat că în PSD „au existat frustrări, a existat o supărare” după moţiunea de cenzură, dar că nu s-a pus problema schimbării sale din funcţia de preşedinte al PSD”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *