Viorica Dăncilă – liderul delegației Partidului Social Democrat (PSD) din Parlamentul European – se bate pentru dreptul României de a face parte din spațiul Schengen.
Ideea reieese dintr-un comunicat trimis marți PSnews.ro, unde eurodeputatul a făcut un apel la statele membre UE, să recunoască acest drept câștigat de către țara noastră.
Comisia Europeană cunoaște și recunoaște, de mai mult timp, faptul că România și-a respectat angajamentele și, deci, acceptarea țării noastre în Spațiul Schengen este legitimă, corectă și dezirabilă, a subliniat luni Dăncilă în plenul Parlamentului European.
Europarlamentarul PSD a arătat în sesiunea plenară de la Strasbourg că aderarea României la spațiul Schengen ar contribui la consolidarea securității blocului comunitar.
„Un astfel de pas nu este doar în avantajul României sau Bulgariei, ci și în beneficiul celorlalte state membre, pentru că ar permite o întărire a cooperării pentru tot ce înseamnă consolidarea securității la granițele UE. Toate statele membre trebuie să recunoască acest drept al României, atâta timp cât obligațiile au fost îndeplinite, după cum admite Comisia Europeană. Invocarea oricăror pretexte pentru a bloca aderarea României la Spațiul Schengen este contrară principiilor pe care le împărtășim și contraproductivă pentru securitatea și economia Uniunii Europene”, a atras atenția Viorica Dăncilă.
