Vestea intenției Uniunii Europene de a interzice folosirea glifosatului a venit ca un șoc pentru fermierii români, care au nevoie de această substanță pentru a combate buruienile din culturile agricole. Europarlamentarul Daniel Buda se opune interzicerii acestei substanțe.
În emisiunea ”Agricultura la Raport”, realizatorul Ovidiu Ghinea a stat de vorbă cu un alt ales din legislativul european, Daniel Buda, care și-a exprimat opinia legată de interzicerea glifosatului și ce ar putea însemna o astfel de decizie pentru sectorul agricol european.
”Este o întreagă dezbatere pe glifosat, pentru că se dorește foarte mult eliminarea lui. În opinia mea, în momentul de față, nu putem discuta de o agricultură performantă fără glifosat. Astfel, avem două direcții de acțiune. Pe de-o parte, sigur că încercăm să limităm folosirea glifosatului în agricultură, dar pe de altă parte, până nu avem soluții eficiente pentru combaterea buruienilor, avem nevoie mai departe de glifosat, astfel încât această substanță va trebui să fie în continuare folosită cu moderație în sectorul agricol din Uniunea Europeană”, a precizat Daniel Buda pentru AGRO TV.

