Ministrul Agriculturii și președintele PC, Daniel Constantin, a declarat într-un interviu acordat Adevărul Live, că în urma unei eventuale fuziuni cu Partidul Liberal Reformator, ar fi constituită o forță politică semnificativă, care ar fi a treia formațiune din Parlament ca număr de membri.
„Vreau sa ma gandesc la binele partidului. Am o datorie fata de colegii de partid. Vrem sa formam in continuare grupuri parlamentare, cred ca este datoria intregului partid ca propunerile noastre sa fie tot mai auzite. Cu cat esti un partid mai puternic, cu atat ai mai multe sanse sa-ti impui propunerile.
Va decide doar vointa partidului. Niciodata nu am impus lucruri in Partidul Conservator. Ceea ce am propus a fost acceptat de toti colegii, au fost doua exceptii concretizate intr-un singur vot impotriva. Eu cred ca in alte conditii chiar si domnul Voiculescu ar fi realizat ca aceasta este calea pe care trebuie sa mergem.
Propunerea mi-a apartinut mie si domnului Tariceanu. Am fi a treia forta in Parlament, in conditiile in care UNPR nu are un grup parlamentar propriu”, a declarat Ministrul Agriculturii.
