Skip to content
Politică

Daniel Constantin răspunde atacurilor lui Tăriceanu: Cu ce l-am șantajat

telegrafonline.ro

Daniel Constantin, co-președintele ALDE a fost invitatul emisiunii lui Rareș Bogdan, „Jocuri de Putere” și a mărturisit motivul pentru care a plecat din  ședința partidului, alături de o bună parte din colegi.

S-a întâmplat un fapt regretabil: o încercare abuzivă de preluare de putere. Vreau să ştie un lucru: am avut această atitudine pentru că ţine de anumite principii. Ţin la oamenii care au fost alături de mine în această perioadă. N-o să accept să dau anumiţi oameni la o parte doar pentru că nu-i plac domnului Tăriceanu. Au fost convocaţi alţi oameni care nu fac parte din delegaţia permanentă. Vom contesta în instanţă acest simulacru de întrunire de astăzi. Nu vreau să fac concesii de la principii sau de la oameni„, a afirmat Daniel Constantin la Realitatea TV.

Daniel Constantin a vorbit și despre promisiunile pe care Călin Popescu Tăriceanu le-a făcut, însă nu le-a onorat. „Decizia care se ia în ALDE nu mai este transparentă. Asta e a doua şedinţă din 2017. E inadmisibil ca deciziile să se ia într-un cerc restrâns. Am vrut să scoatem asta în evidenţă. Mai e vorba şi de cuvântul dat. În toate discuţiile pe care le-am avut cu domnul Tăriceanu, eu le-am agreat. Din păcate, nu s-a întâmplat asta şi de partea cealalaltă.

Domnul Tăriceanu, în interiorul partidului, sugerează relaţia apropiată pe care o are cu domnul Dragnea. A sugerat că, lasă că vorbesc eu cu domnul Dragnea… Eu nu mă folosesc de o anumită relaţie ca să conduc.”

Daniel Constantin a subliniat faptul că indiferent de ce se va întâmpla în ALDE, în viitorul apropiat, el va rămâne un susținător al guvernului Grindeanu. „Am discutat şi cu domnul Grindeanu şi l-am asigurat că indiferent de ce s-a întâmplat în ALDE, noi vom susţine Guvernul Grindeanu. Eu de 7 ani de zile fac parte dintr-un partid, singurul din care am făcut parte.”

Trebuie amintit că, după finalizarea ședinței și celălalt președinte al ALDE, Călin Popescu Tăriceanu a făcut o serie de declarații la adresa colegului său și a evidențiat faptul că, gestul lui Daniel Constantin a fost picătura ce a umplut paharul. Tăriceanu a mai precizat faptul că  nu este prima oară când apar tensiuni, ci relația lor a cunoscut ”o primă sincopă” la alegrile parlamentare din decembrie 2016, când, spune el, ar fi fost ”șantajat de Constantin” în legătură cu anumiţi colegi care urmau să candideze.

Daniel Constantin a explicat pe îndelete  la ce s-a referit Călin Popescu Tăriceanu: „Cu ce l-am şantajat? L-am şantajat în a susţine oameni de calitate în listele pentru parlamentare. La momentul acela, i-am făcut o propunere domnului Tăriceanu: să nu ne punem noi primii pe listă. Nu s-a acceptat acest lucru. I-am spus că nu-s de acord cu anumiţi oameni. N-am fost de acord cu domnul Daniel Barbu. Aici e supărarea dânsului. Viceprimarul Capitalei este din partea ALDE.

N-am mai agreat ceva: s-a convocat la fiecare judeţ delegaţii permanente judeţene. Nu există aceste delegaţii.

Eu nu mai vroiam să candidez, dar lansez o provocare. Hai să facem alegerile de jos în sus. Convocăm congresul cu toţi aleşii locali şi atunci dacă domnul Tăriceanu câştigă, atunci îi strâng mâna, dar eu rămân în partid”.

Întrebat dacă va pleca din ALDE, Daniel Constantin a răspuns scurt și la obiect:”Nu se pune problema să plec din ALDE, rămân aici. Nu plec din casa mea.”

Politicianul a mai dezvăluit în timpul emisiunii că ține legătura cu fostul premier, Victor Ponta, dar și cu actualul premier, Sorin Grindeanu:„Eu vorbesc cu Victor Ponta în fiecare zi. L-am informat şi pe domnul Grindeanu că această guvernare nu va fi pusă în pericol. Nu vrem să înşelăm încrederea pe care oamenii au avut-o în noi şi vom susţine în continuare această coaliţie. A fost evident de câteva luni de zile că s-au schimbat anumite lucruri. Am avut o întâlnire de 2 ore cu domnul Tăriceanu şi domnul Chiţoiu”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *