Daniel Constantin, copresedintele ALDE a declarat marți, la Parlament că dacă va fi „provocat”, va candida la sefia partidului, deoarece nu are motive să fie îngrijorat de responsabilitatea unei asemenea funcții, precizează News.ro. Daniel Constantin a mărturisit că a avut încă din decembrie, o discuție cu Călin Popescu Tăriceanu, prin care l-a anunțat că nu are de gând să candideze, însă lucrurile s-au schimbat în prezent, potrivit hotnews.ro
„Eu am avut o discutie cu domnul Tariceanu, l-am informat ca nu este o batalie pentru functii, l-am informat din luna decembrie ca nu aveam intentia sa candidez, practic e o cursa in care dansul alearga singur si, daca lucrurile se desfasoara asa cum se desfasoara acum, probabil ca va iesi pe locul doi. Dansul mi-a propus o functie de presedinte executiv, o sa reflectez asupra acesteia, reflectam asupra acesteia, nu stiu daca mai este cazul”, a precizat Daniel Constantin.
În presă au apărut numeroase zvonuri, conform cărora Daniel Constantin are de gând să înceapă un program politic cu Victor Ponta, însă copreședintele ADLE, a dezmințit în totalitate:„Multe alte lucruri care tin de viata privata, nu am un proiect pentru ca asta a fost un element pe care anumiti colegi, sunt subiectivi aici, fosti colegi din ALDE care cred ca trebuiau in aceasta perioada sa fie ceva mai diplomati, retinuti, au fost intr-o anumita parte politica a partidului si probabil ca au simtit acum nevoia sa se apropie mai mult. Dar cred ca declaratiile jignitoare, declaratiile pe care le-au facut in aceasta perioada ii descalifica. Proiectul meu politic se numeste ALDE, vreau sa construiesc mai departe in ALDE. Nu am un alt proiect politic in afara ALDE.”
