Deputatul PNL Daniel Gheorghe a acordat marți o declarație pentru PSnews.ro, în care a dat de pământ cu ministrul PSD al Educației, Daniel Pop, după ce acesta continuă seria gafelor din sistemul educațional românesc.
Citiți și Pop nu scapă nici o ocazie să o facă lată: o nouă gafă MONUMENTALĂ
Citiți și D`ale lui Pop: Inspectorul şcolar din Ialomiţa, demis pentru greşelile celui din Arad
”Astea sunt lucruri care stârnesc umorul, acum mai în glumă mai în serios era Mercur retrograd și de regulă se spune că se întâmplă tot felul de rupturi, tot fel de neînțelegeri, confuzii. ”, a adăugat liberalul.
Mai mult, întrebat cum vede experimentul din Educație al ministrului Pop, prin introducerea unui compendiu de clasa a V-a care reuneste toate materiile pentru care nu exista manuale la inceputul anului scolar, liberalul a adăugat că ”este o chestiune care nu poate să ajute elevul”.
”În mod normal ar trebui să avem câte un manual pentru fiecare domeniu. Nu știu ce s-a mai întâmplat cu manualele dar să știți că este și o inflație inutilă a manualelor pe piață. Aici ministerul ar trebui să își ia măsuri din timp și copii să aibă la debutul noului an școlar, manualele gata pregătite pentru toate cursurile. Asta este o soluție contra-timp, să faci compendiu pentru toate manualele, este o chestiune care nu poate să ajute elevul. Ar trebui să existe un anual pentru fiecare curs, așa cum ni se întâmpla și nouă la școală. Măsurile trebuiau luate cu luni de zile în urmă iar manualele trebuiau să fie gata”, a mai adăugat acesta.
În continuare, viceliderul grupului PNL din Camera Deputaților a ținut să precizeze că nu are o părere bună despre foștii miniștrii tehnocrați din Educație și că problema sistemului educațional românesc este generată de greșeala fiecărui ministru al Educației care a dorit să își impună propria reformă.
”Nu am o părere bună despre foștii miniștrii tehnocrați din Educație. Despre actualul ministru nu am nicio părere formată. Am văzut și eu anumite mișcări ale dânsului pe care nu le-am înțeles. Acum, știți care este problema cu miniștrii Educației? Fiecare ministru al Educației care a venit a încercat să își impună propria reformă, aici se întâmplă de fapt greșelile, pentru că încearcă să acopere greșelile din mandat cu o inventare a mersului pe jos și a apei reci. Am observat că foarte mulți miniștrii nu au avut o continuitate și de asta România suferă la capitolul Educație. Toți se cred un al doilea ”Spiru Haret” dar acesta a fost unul singur”, susține Daniel Gheorghe.
Totodată, liberalul a susținut, în exclusivitate pentru Psnews.ro, că ”la noi educația ar trebui să revină la modelul clasic”. Mai exact, potrivit acestuia, renunțarea la manualele care circulă în paralel ar fi o măsură necesară pentru redresarea sistemului educațional românesc.
”Nu știu unde va ajunge educația pentru că nu știu ce mai inventează domnul Pop. Fără a fi un expert pe zona asta, eu cred că la noi educația ar trebui să revină la modelul clasic. Mie mi se pare că anumite materii care formau personalitatea copilului și a tânărului, au fost date la o parte. Unele au fost aproape excluse din învățământ. Aș dori să renunțăm și la această aberație a manualelor care circulă în paralel și de multe ori se bat cap în cap. Am văzut că efectul nu a fost tocmai ce dorit”, a conchis liberalul.
