Skip to content
Politică

Daniel Zamfir, reacție dură la adresa unei colege de partid: Chiar #jesuisportocală?

antena3.ro

Senatorul PNL Daniel Zamfir, duminică seara, într-o postare pe pagina sa de Facebook, a reacționat după ce a văzut mesajul Crinei Dobre, colega sa de partid, vizavi de înregistrările date publicității despre DNA Ploiești.

Politiciana, pentru a-și arăta susținerea față de procurorul Mircea Negulescu, Portocală, a notat pe Facebook: „Je suis Portocală! Nu știu ce minuni a făcut procurorul ăsta, dar i-a rupt pe penali”.

Iată și replica lui Daniel Zamfir:

„Hai, mai dați-o naibii! Chiar #jesuisportocală? Înțeleg că nu poți să îi iei de curați pe ăia din familia Cozma, dar de aici să ți-l faci icoană pe procurorul Portocală, mi se pare că se impune un control urgent la cap! Iar pentru PNL, un control urgent la… linia partidului!”, a scris Daniel Zamfir pe Facebook.

Facem precizările că ulterior, Crina Dobre a șters mesajul despre procurorul Mircea Negulescu. Ea și-a motivat decizia prin faptul că… a fost o glumă.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *