Skip to content
Economie

Datoria publică a trecut pentru prima dată de pragul de 50% din PIB. Legea obligă Guvernul să ia măsuri de urgență

Primaria Navodari

Îndatorarea statului a trecut pentru prima dată de de pragul de 50% din PIB, în ianuarie și februarie, potrivit datelor analizate de Profit.ro pentru cele două luni ale acestui an. Legea responsabilității fiscal-bugetare prevede că depășirea pragului de 50% în ce privește îndatorarea presupune ca Guvernul să prezinte în cel mai scurt timp un program pentru reducerea ponderii datoriei în PIB, urmând ca programul să cuprindă, fără a se limita la acestea, și măsuri care determină înghețarea cheltuielilor totale privind salariile din sectorul public. Guvernul ar putea să nu aplice totuși astfel de măsuri nepopulare dacă invocă manifestarea unor „circumstanțe extraordinare” și dacă neaplicarea „nu periclitează sustenabilitatea datoriei publice pe termen mediu și lung”, prevede legea. De asemenea, autoritățile își dau de mulți ani derogări frecvente de la legea responsabilității fiscal-bugetare, inclusiv pentru proiecte de buget sau rectificări, astfel că nu ar fi exclus să procedeze similar și acum.

Ministerul Finanțelor a prezentat deja o informare care prevede măsuri de menținere a indicatorului datorie guvernamentală în PIB la un nivel sustenabil. Astfel Guvernul are în vedere următoarele măsuri privind stimularea creșterii economice, dar acestea nu includ referiri la măsuri de înghețare a salariilor în sectorul public.

Intensificarea  investițiilor  publice  în  anul 2022, acestea  fiind estimate  să  ajungă  la  7,2% din PIB, în creștere de la aproximativ  5%  în  2021.  Investițiile  publice sunt așteptate să aibă un impact  pozitiv  asupra potențialului de creștere al economiei, mai ales în condițiile unei perspective economice afectate de incertitudini generate de tensiunile geo-politice, creșterea  prețurilor  produselor  energetice, blocajele pe lanțurile de aprovizionare, înăsprirea condițiilor financiare, etc.

În  plus,  România  va  beneficia  considerabil  de pe urma mecanismelor de finanțare  europene  pe  care  le  are la dispoziție. Astfel, în cadrul politicii de Coeziune  2021-2027,  România  are  alocate  fonduri europene în valoare de 31,35  miliarde euro,  iar  prin Mecanismul de redresare și reziliență, are un buget  alocat  de  29,2  miliarde euro.  Implementarea  PNRR, va presupune realizarea de reforme și investiții în   domenii  cheie  ale  economiei  (infrastructură,  educație,  sănătate, agricultură, mediu și energie), care vor spori considerabil potențialul de creștere  sustenabilă,  sprijinind digitalizarea  economiei  și  tranziția verde. Guvernul  a  prioritizat  o serie de proiecte investiționale, în funcție  de eficiența economică a acestora.

Mai multe detalii pe profit.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *