Într-o postare pe pagina de Facebook, avocata lui Traian Băsescu, Eliza Ene-Corbeanu, a făcut mai multe precizări supă decizia definitivă dată de Curtea Supremă, care a stabilit că fostul președinte a colaborat cu Securitatea ca poliție politică. Astfel, Corbeanu scrie că în urma deciziei Traian Băsescu „nu își va pierde mandatul de europarlamentar”, dar și că acesta „nu a săvârșit infracțiunea de fals în declarații”, așa cum s-a vehiculat în spațiul public:
„M-am tot gândit dacă are vreun rost să răspund și public la întrebările pe care le-am primit în legătura cu situația juridică a președintelui Traian Băsescu.
Inițial am zis pas, apoi au apărut gladiatorii care au început să măcelărească totul, așa că o zic pe scurt :
– modificările din oct.2021 la Legea 406/2001 privind privilegiile unui fost președinte de stat la încheierea mandatului nu îi sunt aplicabile și președintelui Traian Basescu (vezi aplicarea în timp a legii civile )
– Traian Basescu nu a săvârșit infracțiunea de fals în declarații (vezi latura obiectiva și latura subiectiva a infractiunii raportate la momentul pronunțării deciziei ICCJ)
– Traian Basescu nu își va pierde mandatul de europarlamentar ( la momentul depunerii candidaturii îndeplinea condițiile cerute de legea 33/2007)”, este postarea avocatei Eliza Ene-Corbeanu pe Facebook.
Fostul președinte Traian Băsescu a fost colaborator al Securității ca poliție politică, a decis miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), care a menținut astfel hotărârea primei instanțe. Hotărârea este definitivă. Băsescu a fost acuzat că a dat declarații sub numele conspirativ „Petrov”. Dosarul a fost înregistrat la ICCJ în iunie 2020, însă instanţa a stabilit ca procesul să înceapă în luna noiembrie 2021, respectiv cu o întârziere de aproape un an și jumătate.

Dacă Băsescu a fost „turnător” Iliescu ce este? Faceți comparația!
Mai mult decat turnator. Este filorus.
Criminal
Dacă ar fi să voteze iar Băsescu aș vota cu două mâini.
Și eu!
Și eu
Nu cred că Băsescu a semnat ceva pe numele de Petrov.Erau rapoarte oficiale în calitate de căpitan de vapor!
Așa este
Traian Băsescu a fost cel mai bun președinte al României. A fost și este cel mai bun politician român. L-am votat intotdeauna și l-aș mai vota dacă ar mai candida.
Este cel mai bun europarlamentar din UE și la ăștea ca și celor din așa zisa politică românească le cam tremură cămașa pe ei cind aud de Președintele Traian Băsescu