Skip to content
Politică

De frică să nu dea în gropi, Iohannis schimbă traseul

Preşedintele României, Klaus Iohannis, se întâlneşte, marţi, la Suceava, cu omologul său moldovean, Nicolae Timofti.

Pentru a ajunge în Suceava, coloana oficială ar fi trebuit să treacă prin Fălticeni, însă pe o porţiune drumul este complet distrus. Astfel, traseul şefului statului a fost schimbat din cauza gropilor. Coloana oficială va face un ocol de mai bine de 30 de kilometri pentru a ajunge la destinaţie, potrivit româniatv.net.

„M-a sunat domnul rector al Universităţii Suceava, domnul Popa, care mi-a spus că trebuie să asfaltez că într-o săptămână vine preşedintele. I-am spus că nu pot să asfaltez într-o săptămână, indiferent cine vine”, a declarat Cătălin Coman, primarul municipiului Fălticeni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *