Skip to content
Politică

Debarcarea lui Toader, pas cu pas: cum plănuiește PSD să-l arunce în ghearele opoziției EXCLUSIV

Inquam Photos / Octav Ganea

PSnews.ro vă prezintă, în rândurile ce urmează, cele mai recente informații din bătălia care se dă pe capul lui Tudorel Toader, actualul ministru al Justiției în cabinetul Viorica Dăncilă.

Amintim că plenul Camerei Deputaţilor va dezbate, marţi, moţiunea simplă intitulată „Ministrul Justiţiei, un ministru de nota 4 (patru)”, în care PNL şi USR îi solicită demisia lui Tudorel Toader, votul urmând să fie dat în şedinţa de plen de miercuri. Documentul moțiunii spune că Tudorel Toader este vinovat de faptul că ridicarea MCV devine un obiectiv tot mai îndepărtat pentru români.

În acest context, surse din rândul social-democraților au dezvăluit pentru PSnews.ro, culisele strategiei de îndepărtare cât mai rapidă a actualului ministru al Justiției, Tudorel Toader, cel care în urmă cu o săptămână, cerea începerea procedurii de revocare a procurorului general al României, Augustin Lazăr.

PSD-iștii îl aruncă pe Tudorel Toader pe mâna Opoziției

Concret: la insistența trio-ului Dragnea-Iordache-Nicolicea, cei care vor plecarea cu orice preț a lui Tudorel de la butoanele justiției, mai mulți deputați social-democrați plănuiesc să părăsească sala de plen miercuri, la votul pe moțiunea înaintată de opoziție, în timp ce o parte din aceștia vor rămâne să acorde ”un vot împotrivă”.

Astfel, PSD-ișii plănuiesc să îl scoată din joc pe Tudorel Toader cu voturile opoziției, un motiv în plus pentru o eventuală remaniere. De altfel, se pare că PSD-iștii au și nume care ar urma să preia interimatul: ministrul de Interne Carmen Dan.

Cât despre efectul adoptării moțiunii simple, facem precizarea că acesta nu este același cu cel al adoptării moțiunilor de cenzură. Concret: dacă adoptarea unei moțiuni de cenzură atrage după sine căderea guvernului, moțiunile simple adoptate împotriva membrilor guvernului nu conduc la revocare și nu îi obligă pe aceștia să demisioneze. În regulamentele celor două camere se arată că, în cazul în care o moțiune simplă este aprobată, hotărârea Camerei se va trimite Guvernului, care va ține cont de poziția exprimată în cuprinsul respectivei moțiuni.

La Camera Deputaților, moțiunile se adoptă cu o majoritate simplă (50% din numărul deputaților prezenți), dar există o condiție de cvorum, potrivit căreia votul privind moțiunea nu se poate desfășura decât în prezența majorității deputaților.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *