Compania aeriană franceză, Air France, a luat o decizie drastică.
Astfel, conducerea companiei aerien i-a informat, luni, pe angajați că are de gând să elimine aproape 3.000 de locuri de muncă în decurs de doi ani, după eșecul negocierilor cu piloții, cărora compania ar dori să le prelungească numărul orelor de zbor, potrivit agerpres.ro.
Restructurarea vizează 300 de piloți, 900 de însoțitori de zbor și 1.700 din angajații de la sol, i-a informat luni Air France pe reprezentanții angajaților, la o reuniune care a fost întreruptă de protestele sindicatelor care au cerut demisia directorului grupului Air France/KLM, Alexandre de Juniac.
În plus, pentru prima dată în istoria companiei, sunt avute în vedere concedieri forțate, în special în rândul personalului navigant și al angajaților de la sol.
De asemenea, restructurarea personalului va fi însoțită și de o reducere a numărului de zboruri pe distanțe lungi, dintre care jumătate sunt deficitare, precum și a flotei companiei cu 14 aparate, cinci anul viitor și alte nouă în 2017. În acest fel, Air France vrea să reducă frecvența zborurilor pentru mai mult de 20 de destinații începând din 2016 și să închidă anul următor cinci legături spre India și Asia de Sud-Est.
