Gigel Ştirbu, preşedintele Comisiei pentru Cultură din Camera Deputaţilor, a precizat că niciun produs cultural nu se va scumpi, în urma elaborării propunerii legislative 583/2014.
El a precizat că „în urma dezbaterilor publice, parlamentarii au ajuns la concluzia că acest cuatum nu trebuie să se modifice, trebuie să rămână pe vechea formulă”, informează Știrile TVR.
„Parlamentarii au hotărât ca timbrul cultural să rămână la 2%, urmând să fie aduse modificări în privinţa măsurilor coercitive vizavi de obligativitatea respectării legii de cei care încasează timbrul cultural. (…) Nu se va scumpi niciun produs cultural. Sub nicio formă nu se va scumpi. Eu, personal, nu voi vota aşa ceva”, a declarat Gigel Știrbu, relatează Știrile TVR.
Sursa foto: ziarulmetropolis.ro
