Skip to content
Politică

Decizie fără precedent a Comisiei Europene: Polonia, pusă la zidul infamiei

Comisia Europeană a decis miercuri să lanseze procedura de activare a articolului 7 al Tratatului Uniunii Europene, articol ce prevede cazurile în care un stat membru poate fi privat de dreptul de vot în Consiliu, în legătură cu temerile privind statul de drept în Polonia.

Această procedură este declanşată atunci când se constată că un stat membru se află în riscul de încălcare gravă a valorilor UE şi ea poate duce la sancţiuni contra ţării respective, potrivit Stirileprotv.ro

”Executivul a ajuns astăzi la concluzia că există un risc evident de încălcare gravă a statului de drept în Polonia”, indică un comunicat al CE, care precizează că în consecinţă Comisia a declanşat procedura de activare a articolului 7 al Tratatului UE, o premieră în istoria Uniunii Europene.

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a declarat că executivul UE ”nu a avut altă opţiune” decât declanşarea procedurii de activare a articolului 7. El a adăugat că Polonia are la dispoziţie trei luni pentru a pune în practică recomandările Comisiei Europene.

Într-o primă fază, precum cea declanşată miercuri de CE, articolul 7 permite ”a se constata existenţa unui risc clar de încălcare gravă’‘ a statului de drept într-un stat membru, cu votul a cel puţin 22 de ţări din UE.

Eventualele sancţiuni, aşa cum este retragerea dreptului de vot, nu pot interveni decât într-o fază ulterioară, care presupune un vot cu unanimitate al statelor membre (cu excepţia ţării vizate).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *