Skip to content
Politică

Declarație halucinantă a ministrului Economiei: Controlul inflaţiei nu intră în atribuţiile mele

Aktual24

Camera Deputaţilor a dezbătut, luni, moţiunea simplă prin care liberalii îi cer demisia lui Dănuţ Andruşcă din funcţia de ministru al Economiei, în condiţiile în care creşterea economiei româneşti este ameninţată de inflaţie, dar Andruşcă a atras atenţia că printre atribuţiile sale nu se numără controlul inflaţiei.

Moţiunea, care va fi votată miercuri, în plen, se numeşte „Dănuţ Andruşcă sau cum să destabilizezi deliberat economia României. Incompetenţa falimentează România”, informează news.ro.

Deputatul PNL Gavrilă Ghilea a citit textul moţiunii simple înainte de începerea dezbaterilor.

„Dacă e să fim cinstiţi, nici pe dumneavoastră nu v-am observat, în afara gafelor, bâlbelor sau umorului involuntar care v-au însoţit puţinele ieşiri publice. Sunteţi un ministru care dă fiori şi când tace şi când lipseşte. Activitatea din industrie s-a apropiat de zero în august, cel mai slab nivel din februarie, creşterea economică se topeşte în inflaţie şi aşteptările managerilor pentru următoarele şase luni rămân pesimiste”, spun liberalii în textul moţiunii.

Ministrul a atras atenţia că printre atribuţiile sale nu se numără controlul inflaţiei.

”În calitate de ministru al Economiei, controlul inflaţiei nu intră în atribuţiile mele. Acest lucru ar fi trebuit să fie cunoscut de către iniţiatori, desi văd că nu mai puţin de două pagini sunt dedicate acestui subiect”, a spus ministrul, la începutul dezbaterilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *