Skip to content
Politică

Declaraţie incendiară în procesul lui Mazăre: cu ce l-a înfundat DNA

cancan.ro

Citiţi în rândurile ce urmează o declaraţie incendiară în procesul PSD-istului Radu Mazăre şi veţi vedea cu ce l-a înfundat Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) pe fostul primar al municipiului Constanţa.

Directorul unei televiziuni din Constanţa, Sorin Ionescu, a declarat, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), că problemele cu legea ale fostului edil Radu Mazăre au la bază investiţiile israeliene făcute în Constanţa, acesta apelând la firme din Israel în detrimentul fondurilor europene, relatează Mediafax.

„Am considerat că problemele penale ale lui Radu Mazăre se datorează faptului că investiţiile făcute în Constanţa sunt preponderent israeliene. Este o apreciere a mea, subiectivă, în sensul că nu s-a apelat la fonduri UE, ci la firme israeliene”, a detaliat Sorin Ionescu în sala de judecată.

Un alt martor audiat vineri, Ioan Michael Hagi, un fost angajat al firmei Shapir, cea care s-a ocupat de construcţia campusului social „Henri Coandă” din Constanţa, a menţionat că decizia ca firma să participe la licitaţie a fost luată de firma-mamă din Israel, Shapir 1991.

„Acest proiect, campusul social, era cu finanţare de la firma din Israel. Finanţarea de 70% era asigurată de Shapir din Israel, iar din România se primea 30%, cu plata directă”, a mai afirmat martorul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *