Skip to content
Politică

Decorații, dar și demiteri. Iohannis l-a eliberat din funcție pe șeful DGA și pe unul dintre adjuncții săi

Președintele Klaus Iohannis a semnat marți decretele pentru încetarea raporturilor de serviciu ale șefului Direcției Generale Anticorupție, chestorul principal de poliție Jănică Arion-Țigănașu, și ale adjunctului acestuia, chestorul de poliție Genu-Eduard Radu, cu Ministerul Afacerilor Interne.

Iohannis a semnat, de asemenea, decretul privind trecerea în rezervă a general-locotenentului cu trei stele Dorel Grădinaru din Ministerul Afacerilor Interne. Acesta a condus Inspectoratul General de Aviaţie din Ministerul de Interne, fiind demis de la conducerea instituției după tragedia de la Constanța când un elicopter SMURD s-a prăbuşit în Lacul Siutghiol.

Totodată, a fost eliberat din funcție și chestorul de poliție Viorel Dosaru, subsecretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, al cărui nume apare în dosarul de evaziune fiscală clasat de procurorul Lucian Papici, informează antena3.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *