Adoptarea Codului Penal și a Codului de Procedură Penală a stârnit reacții aprinse, atât la nivel național, cât și înafara granițelor țării noastre. Amintim că marți Comisia Europeană (CE) a recomandat României, în raportul privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare, să suspende imediat punerea în aplicare a legilor justiţiei şi a ordonanţelor de urgenţă ulterioare şi să le revizuiască ţinând seama pe deplin de recomandările formulate în cadrul MCV, cât şi de cele formulate de Comisia de la Veneţia şi de Grupul de state împotriva corupţiei al Consiliului Europei (GRECO).
În acest context, deputatul PMP de Constanţa Robert Turcescu a dezvăluit, în exclusivitate pentru PSnews.ro, modalitatea prin care, atât Codul Penal, cât și Codurile de Procedură Penală au fost adoptate.
”Am fost martor la felul n care s-au adoptat aceste Coduri și ea a fost una realmente lipsită de suport democratic.
Adoptarea lor s-a făcut într-o seară spre noapte cu kilometri de documente care nu au apucat să fie studiate la vremea respectivă de parlamentari, iar adoptarea lor a fost o mașinărie de vot pusă la cale de PSD. În astfel de condiții, practic cred că 99% dintre parlamentari nu au știut ce votează, nu exista timp pentru studierea acestor articole, în așa fel consider că votul care s-a dat la acel moment pe aceste Coduri este unul care nu reflectă voința parlamentarilor, ci reflectă doar viteza care s-a dorit adoptarea acestor acte normative”, a dezvăluit Robert Turcescu.
Mai mult, PMP-istul a atras atenția că: ”Felul în care se produce în acest moment, ca de exemplu procedura de selectie a noului procuror DNA, mi se pare una care depășește cadrul unei dezbateri firești, normale, pentru că vorbim despre o instituție care are nevoie de o conducere care să beneficieze de un lucru ce a lipsit. Trebuie să admitem că în ultimii ani, chiar și fostei conduceri – este vorba încredere – iar încrederea, în primul rând, trebuie să fie a corpului magistraților, ori noi avem de a face în ultima perioadă cu o contestare puternică din partea corpului magistraților”, a declarat în exclusivitate pentru PSnews.ro Constanţa Robert Turcescu.
