Skip to content
Politică

DEMISIE răsunătoare: Mi-am dat demisia din grupul socialiştilor din Parlamentul European

B1.ro

Demisie răsunătoare: europarlamentarul Cătălin Ivan părăsește grupul socialiştilor din Parlamentul European.

„Ştiu foarte bine situaţia din grupul socialiştilor până ieri (joi – n.r.), de azi (vineri – n.r.) începând voi şti mai puţin că mi-am dat demisia din grupul socialiştilor din Parlamentul European, pe motiv că nu avea sens să stau atâta timp cât ei ţineau în braţe PSD, după tot ce s-a întâmplat, şi nu doar protestul de pe 10 august pe care l-am documentat, le-am trimis tot felul de materiale, ci de când a ajuns la guvernare Liviu Dragnea. Pentru că nu PSD a ajuns la guvernare, din moment ce un partid de mărimea PSD dă mandat în alb unei singure persoane să meargă să negocieze cu preşedintele României primul-ministru. Mandat în alb, eu nu am auzit vreodată nu numai în experienţa mea de 15 ani de politică, dar în ce am citit prin cărţi. Dragnea s-a dus la prima discuţie cu Iohannis despre primul-ministru fără ca cineva din partid să ştie pe cine va propune. Ăla a fost semnul că Liviu Dragnea avea puterea absolută pentru el”, a spus Ivan, la o dezbatere despre alegerile europarlamentare 2019, organizată de Euroactiv România, potrivit Agerpres.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *