Demnitarul şi fetele de liceu. Scandalul se precipită în jurul secretarului de stat care a demisionat, joi, în urma unor declaraţii controversate.
Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei (AID) consideră „inacceptabile” şi „de-a dreptul revoltăroare” declaraţiile şi „poveţele” secretarului de stat din învăţământul preuniversitar, Vasile Şalaru (membru ALDE), care a afirmat că una dintre prioritățile pe care învățământul preuniversitar ar trebui să le aibă în vedere este să învețe elevele cum „să meargă frumos”, „să fie gazde bune” și „cum se servește ceaiul”, se arată într-un comunicat al AID trimis PSnews.ro.
Asociaţia aminteşte că Şalaru a declarat că elevele din România ar trebui să se ghideze după dictonul „Pieptul în față, dosul în spate și să leșine băieții”.
În acest context, AID consideră „jignitoare” declaraţiile demnitarului „la adresa tinerei generaţii, aceasta având nevoie de modele de comportament din partea oamenilor, oficialilor care coordonează sistemul educaţional preuniversitar, responsabili cu educarea elevilor, şi nicidecum de un «apostol» promotor al unei atitudini sexiste, a unei educaţii de pension”.
Mai mult: Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei sesizează Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CND), solicitându-i acestuia să ia măsurile care se impun faţă de atitudinea lui Vasile Şalaru, pe care AID o consideră „sexistă”.
Totodată, AID solicită şi Ministrului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, Sorin Cîmpeanu (vicepreşedinte ALDE), „să ia măsurile necesare în acest caz, astfel de persoane neavând ce căuta într-un sistem educaţional sănătos”.
CITIŢI ŞI: Ce demnitar gândeşte „ca un puştan în călduri”. Ironia lui Cătălin Striblea
