Denominare e cuvântul pe care nu-l găseam ieri. Îl știi și tu, că-l tot foloseam, toți, când am trecut de la banii mari la banii mici. De la milionul de lei la suta de lei. E, acum poți să-l spui din nou. Statul român se află în plină denominare, de la un măricel la miniatural-insignifiant.
România e o țară cu o suprafață rezonabilă, mai mare decât vreo zece state din Europa, cu resurse proprii decente (avem orice, de la deltă la cascade și de la urzici la morun), cu o populație destul de numeroasă (dacă numeri și diaspora și Moldova sărim în prima jumătate a topului), cu mâncăruri bune, femei frumoase și tineri deștepți. Asta, însă, dacă te uiți pe un atlas geografic. Pe atlasul politicii, România e mai mică decât Albania.
Nu mai avem voie să producem chestii scumpe, ca aur sau uraniu.
Am vândut cele mai valoroase companii, pe care alte state nu le-ar da nici moarte.
Când toți se împrumută decent, noi ne împrumutăm de la cămătari cu dobânzi enorme.
Am cumpărat de zece ori mai multe vaccinuri decât aveam nevoie.
Nu intrăm fără viză în Statele Unite, nu suntem în spațiul Schengen, mai nou Ciadul o să ne ia și steagul.
Iar acum, cu Delta Dunării, amenințată de Ucraina… ce să mai zici?
Că n-avem președinte? Ministru de externe? Poliție de frontieră? Serviciu de informații externe? Politicieni curajoși? Ziariști informați?
Ucraina a săpat la șanțul ăla șase luni și l-a adâncit cu aproape 4 metri. N-a săpat noaptea, cu nave stealth, nu? Trebuia să-i vadă cineva, să audă cineva dieselurile alea, să vadă toată fornăiala aia de apă și noroi aruncată în Marea Neagră. Cum să vii acum, ca ghiocelul, și să zici „nu e clar, o să analizăm„? Și dacă analiza duce la concluzia evidentă că au adâncit canalul, ce-o să facă România? O să le umple canalul cu spumă poliuretanică?
Mi-a plăcut mult de Ciucă, ieri. „O să avem informații exacte când o să ajungem pe canal„. Ați ajuns deja, băieți. Canalul Istoriei se numește. Problema e că suntem și noi cu voi.
