Skip to content
Politică

Deputat PNL acuză conducerea centrală de practici neortodoxe

După ce purtătorul de cuvânt al Partidului Naţional Liberal, Ionuţ Stroe, a anunţat că vicepreşedintele PNL Botoşani, Virginel Gireadă se încadrează la măsura luată împotriva lui Tudor Chiuariu şi anume excluderea din partid, acesta a reacţionat.

Astfel, vicepreședintele PNL Botoșani susține, însă, că nu intră sub incidența noului statut al partidului și că se va deplasa la București pentru a explica șefilor de la centru în amănunt situația sa.

”Sunt pe lege, am stat de vorbă cu avocați, nu cu pârliți. E și faima mea în joc”, a declarat Verginel Gireadă.

În acelaşi timp, Virginel Gireadă a mai declarat că este vorba despre nişte „pârghii neortodoxe”.

”Se lucrează pe niște pârghii neortodoxe, dar eu pe lege nu am nici o emoție”, a declarat Verginel Gireadă.

Nu în ultimul rând, acesta l-a sunat pe Ionuț Stroe, care i-ar fi explicat că a fost abordat direct de jurnaliști și nu a avut timp să se documenteze.

Sursă foto epochtimes-romania.com.

1 comentariu la “Deputat PNL acuză conducerea centrală de practici neortodoxe

  1. Cine ii mai intreaba pe liberali despre Statut, de la Antonescu incoace, ori e naiv ori ipocrit. De la Antonescu si pana in ziua de azi Statutul PNL a devenit doar o sursa de hartie de sters dosurile mai-marilor liberali si de a-i linsa pe cei ce au avut curajul sa deschida gura, deranjand dictatura politica a grupului de stransura din jurul lui Antonescu si a urmasilor lui. Daca pe cineva ar interesa, ar observa zeci de incalcari ale Statutului in fiecare zi. Dar fiecaruia ii pasa de Statut doar atunci cand este el insusi afectat. Asta a devenit familia liberala de odinioara, o entitate rapusa de teama la nivelul fraierilor din teritoriu. ingrijorati doar de a nu fi linsati de sefimea de la nivel central. Sefime controlata deja, in mod covarsitor, de basisti. Iar cand toate astea devin mult prea evidente, se mai azvarle in arena icoana lui Quintus, care nici el nu mai stie ce e bine si ce nu. Pe scurt si la obiect : crede cineva ca Ionut Stroe a citit sau cunoaste cumva fostul sau actualul Statut ? Sau daca prin absurd ar exista cineva care chiar il suspecteaza de asta, credeti ca pe Ionut Stroe il intereseaza daca respecta sau nu Statutul ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *