Skip to content
Politică

Deputat PNL acuză Guvernul că stimulează lipsa de dezvoltare

Deputatul PNL de Suceava Dumitru Pardău a declarat că modalitatea prin care Guvernul a decis să distribuie fonduri la localităţi, direct, fără implicarea Consiliului Judeţean, stimulează lipsa de dezvoltare şi chiar înfiinţarea de noi localităţi.

Pardău a spus, într-o conferinţă de presă, că localităţile care au pe teritoriul lor unităţi economice nu mai primesc fonduri şi că în acest fel se stimulează nemunca, informează Mediafax.

„Se stimulează nemunca. Dacă ai unităţi economice nu primeşti foduri. Se stimulează astfel lipsa de dezvoltare şi chiar înfiinţarea de noi primării”, a spus Pardău, care consideră că în acest mod Guvernul se răzbună pe preşedinţii de Consilii judeţene.

El a arătat că urmează să se întâlnească luni cu primarii din colegiul său şi apoi să explice în comisie care este impactul acestui mod de alocare a fondurilor.

În aceeaşi conferinţă de presă, primarul oraşului Gura Humorului, Marius Ursaciuc, a declarat că face parte dintre localităţile bogate care nu a primit niciun leu de la bugetul central.

„Nimeni nu s-a uitat la gradul de îndatorare al localităţilor aşa zis bogate”, a spus primarul, care a menţionat că el a reuşit să tripleze bugetul oraşului în ultimii zece ani, însă doar prin investiţii.

El a arătat că oraşul pe care îl conduce, cu 15.000 de locuitori, a avut în 2004 un buget de 4,2 milioane de lei, iar acum este de 11,3 milioane de lei.

„Nu se poate creştere fără să investeşti”, a explicat Ursaciuc.

Primarul a mai declarat că efectul deciziei Guvernului de a aloca direct fonduri localităţilor, fără implicarea CJ era de depolitizare a repartizării banilor nu de stopare a dezvoltării unor localităţi.

„Nu se poate aplica o formulă din birou”, a mai spus Ursaciuc care a adăugat că sunt multe localităţi cu bugetele grevate de credite pentru cofinanţări la diverse proiecte.

El a apreciat că, dacă această situaţie este menţinută, oraşul Gura Humorului va primi fonduri de la Guvern anul viitor pentru că va intra în categoria localităţilor sărace.

Sursa foto: gov.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *