Un parlamentar PSD a vorbit joi despre proiectele pregătite de Ministerul Justiției, care anunță grațierea și modificări la Codul Penal.
Este vorba despre Cătălin Rădulescu, deputat PSD. Acesta a fost condamnat în 2016 la un an și 6 luni de închisoare cu suspendare, fiind găsit vinovat de dare de mită și de administrarea unei firme (activitate incompatibilă cu funcția de parlamentar).
Cătălin Rădulescu a declarat că „nicio faptă de corupție nu se grațiază prin ordonață”, iar tinerii n-ar avea niciun motiv să iasă în stradă și să protesteze.
„Nu stiu care sunt aia, ca nicio fapta de coruptie nu se gratiaza prin ordonanta. Asa ca nu stiu cine ar putea sa beneficieze. In plus, cei care sunt condamnati cu suspendare nu beneficiaza de gratiere. Adica hai sa intelegem termenii, pentru ca, daca vorbim asa, ca sa ne aflam in treaba, sigur ca n-o sa ne intelegem niciodata. Deci faptul ca ies niste tineri in strada, ar trebui sa li se explice ca n-au de ce sa iasa pentru ca prin aceasta gratiere cel putin o sa iasa probabil hoti sau eu stiu oameni care au facut chestiuni minore”, a spus deputatul PSD, potrivit hotnews.ro.
Rădulescu a subliniat încă o dată că grațierea nu se aplică faptelor de corupție, dar ulterior a recunoscut că n-a citit proiectul prezentat de Ministerul Justiției, deși i-a îndemnat pe jurnaliști să citească Ordonanța.
„Cititi-o, si noi am citit-o foarte bine, si noi am aflat de ea ieri, deci nu stiam de ea, asa, niciun fel de condamnare, ca este cu suspendare, nu beneficiaza de gratiere si atuncea nu este facuta pentru politicieni. Si cu asta am terminat subiectul.
Gratierea se aplica numai pentru executare, nu pentru suspendare. Nu stiu ce scrie in ordonanta. Ce scrie in ordonanta – habar n-am. Voi stiti mai bine decat noi, noi nu am vazut aceasta ordonanta”, a adăugat deputatul.
Parlamentarul PSD a precizat că nu intenționează s-o citească deoarece nu-l interesează:
„Am primit-o ieri, dar nu am citit-o. Nici nu vreau sa o citesc, ca nu ma intereseaza. Eu astept sa facem dezbatere publica pe tot ce inseamna modificari la Codul penal. In grupul parlamentar PSD nu a existat nicio discutie, ati fi stiut daca a existat o discutie, stiti foarte bine ca aveti sursele respective”, a conchis Rădulescu.
