Deputaţii au respins miercuri iniţiativa legislativă pentru modificarea şi completarea legii privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Informaţii Externe (SIE), în sensul „intrării în legalitate” a numirilor la conducerea SIE, după cum a explicat iniţiatorul proiectului, senatorul ALDE Cristiana Anghel.
S-au înregistrat 281 de voturi pentru respingerea proiectului, cinci abţineri şi un vot împotrivă.
Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a întocmit un raport de respingere a acestui proiect, principalul argument fiind acela că strategia naţională de apărare prevede revizuirea, în anul 2016, a pachetului de legi ale securităţii naţionale, potrivit agerpres.ro.
„Dacă am fi dat un raport pozitiv, ar fi însemnat să modificăm astăzi o lege din pachetul legilor securităţii naţionale, care s-ar fi modificat peste o lună sau două, pentru că în Strategia Naţională de Apărare a ţării, aprobată de Parlament, propusă de preşedintele Iohannis, este prevăzut ca 2016 să fie anul în care se revizuieşte şi se aduce la zi tot pachetul de legi ale securităţii naţionale, care cuprinde zece legi, nu una singură”, declara vicepreşedintele Comisiei pentru apărare, deputatul UNPR Ion Răducanu.
