În acest moment au loc percheziții de amploare ale DNA la Poliţia Vaslui, Ilfov şi Bucureşti, informează romaniatv.net.
Sunt făcute verificări în special privind relația ierarhica dintre polițiștii din Vaslui. Faptele cercetate s-au desfașurat pe parcursul ultimilor doi ani, începând cu 2013.
Poliţia Vaslui, cea din Ilfov şi cea din Bucureşti sunt vizate, joi dimineaţă, de percheziţii ale procurorilor DNA.
Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Iași efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, comise în perioada 2013 – 2015, se arată într-un comunicat DNA.
În cursul zilei de 10 decembrie 2015, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 13 locații situate în municipiile București, Vaslui și județul Ilfov, din care 3 sunt sediile unor instituții publice, restul domiciliile unor persoane fizice.
În cauză procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Departamentului de Informații și Protecție Internă și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.
