Citiți în cele ce urmează o descoperire uluitoare în cazul celor doi minori cărora li s-ar fi administrat droguri.
Astfel, peste 2.000 de medicamente eliberate exclusiv în baza unor rețete speciale au fost ridicate în urma perchezițiilor efectuate la începutul acestei săptămâni de polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate și procurorii DIICOT Suceava, în dosarul în care se fac cercetări pentru administrare de droguri de mare risc, fără drept, informează IGPR într-un comunicat transmis vineri AGERPRES.
„În urma celor trei percheziții efectuate la data de 24 aprilie de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Suceava și procurorii DIICOT Suceava, cu suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române, în Suceava, au fost ridicate aproape 600 de comprimate de xanax, o jumătate de sticluță de xanax lichid, circa 1.400 de comprimate și 24 de fiole de alte medicamente ce se eliberează pe bază de prescripție medicală„, arată sursa citată.
Mai mult, potrivit comunicatului, au fost ridicate rețete speciale, registre, acte și prospecte medicale, documente cu valoare probată în cauză.
„În urma prelevării de probe biologice de la cei doi minori și a analizei acestora s-a evidențiat un rezultat pozitiv pentru opiacee și benzodiazepine”, se precizează în comunicat.
Una dintre persoanele vizate în dosar, spun anchetatorii, ar fi avut acces direct, prin prisma atribuțiilor de serviciu, la rețete medicale prin care se prescriu droguri în scop terapeutic și este bănuită că și-ar fi administrat substanțe stupefiante sau psihotrope, în lipsa unor recomandări medicale.
Perchezițiile au vizat atât locuința și biroul acesteia, cât și locuința unei alte persoane care ar fi ajutat-o la procurarea de medicamente ce conțin substanțe stupefiante sau psihotrope.
Amintim că perchezițiile au fost efectuate într-o cauză în care se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de administrare de droguri de mare risc unei persoane, în afara condițiilor legale, și deținere de droguri de risc și mare risc pentru consum propriu, fără drept, ancheta pornind de la o sesizare ce viza suspiciunea că la doi minori, în vârstă de 4 și 15 ani, le-ar fi fost administrate substanțe din categoria stupefiantelor.
