Despăgubiri pentru victimele atentatului de la Nisa. Câți bani vor primi supraviețuitorii.
Astfel, primele despăgubiri pentru victimele atentatului de la Nisa, unde 84 de persoane au murit, 202 au fost rănite și numeroase șocate, vor fi deblocate săptămâna viitoare, a anunțat sâmbătă secretarul de stat francez Juliette Méadel, precizând că în cadrul acestei măsuri sunt incluse și victimele străine, relatează AFP.
Fondul de garanție pentru victimele actelor teroriste și ale altor infracțiuni (FGTI), care se ocupă cu despăgubirile, ”trebuie să aloce primele ajutoare. Am cerut ca aceasta să aibă loc de la sfârșitul săptămânii viitoare”, a declarat dna Meadel de la Nisa, în sudul Franței, unde se afla sâmbătă.
Totodată, mai multe asociații ale victimelor, precizează AFP, și-au exprimat temerea că s-ar putea ca persoanele traumatizate la Nisa, din cauza numărului lor mare și a dificultății de a-și dovedi prezența la locul atentatului, să fie private de orice despăgubire, informează Romaniatvnet
Mii de persoane erau prezente pe Promenade des Anglais joi seara când a avut loc atentatul. Cel puțin 17 străini și-au pierdut viața în atentat, inclusiv trei germani, doi americani, trei tunisieni și trei algerieni.
