Skip to content
Opinii & Analize

Despre Sistem, Cioloș si penalii speriați de la PSD

Este momentul unei radiografii: azi- mâine bate gongul pentru începerea alegerilor. Voi începe cu o observatie despre Traian Basescu si Sistemul instituțiilor de forță pe care l-a creat si care s-a perpetuat și în mandatul președintelui Iohannis. Puse cap la cap, informații din afacerea Black Cube, alături de multe declarații ale fostul șef de stat, ne-au ajutat sa înțelegem următoarele: șefa DNA Kovesi a fost timp de 8 ani cât se poate de loială lui Băsescu, după 2014 a rămas fidelă doar carierei sale, Legii și, spun unii adversari, unor interese din afara țării (greu de probat ultima aserțiune). După afacerea DIPI, Koveși și-a stricat relația cu generalul Coldea de la SRI; în consecință, DNA este liberă de sarcini față de serviciu. SRI nu mai este, până la proba contrarie „divizia penala a DNA”. A fost una din mariile anomali ale democrației noastre originale. Din lașitate și corectitudine politică, noi toți, ca societate, am fost de acord ca SRI, alături de DNA, să se comporte exact ca Securitatea lui Ceaușescu (să facă anchete penale ofițerii de informații cot la cot cu procuratura).

Faptul că șefa DNA este incontrolabilă, a bagat fiori reci pe sub pielea șmecherilor din politică; nici președintele Iohannis sau foștii parteneri de la SRI nu se simt confortabili cu noul raport de putere: DNA, nu-i asa, domnule Iohannis, este „uber alles”. DNA face politica statului roman, nu există niciun dubiu, iar asta nu este o acuză, este o constatare. Este de presupus că DNA va acționa în fortă în continuare cu sau fara acuzațiile de abuzuri (sunt cateva dosare extrem de ciudate), nu are niciun motiv să oprească sarabanda dosarelor, deși opinia publică a obosit în fața spectacolului. Pe viitor, este de așteptat  ca judecatorii, abuzați mediatic de forța incredibilă căpătată de DNA, vor da achitări pe bandă rulantă și vor returna rechizitoriile procurorilor. Mai sunt, sigur, o serie de judecători exaltați care au orgasm doar dacă dau condamnări cu doua cifre.

După afacerea Black Cube, Iohannis a pierdut, așadar, ocazia să o schimbe din funcție pe doamna Koveși și acum urmărește spectacolul oarecum încântat că anchetele nu au ajuns în intimitatea domniei sale (ce-i drept, există semnale că procurii sunt în zona). Deocamdată. Iohannis, totuși, nu s-a născut din spuma mării, nici Koveși sau șefii din structuri, însa singura care cântă cu nonșalanță partitura imaculatei concepții fără amestec politic este doamna Koveși. Ma gândesc ce simte în sufletul lui de combinator Vasile Blaga, excutat de DNA, dar atât de folositor în campania peședintelui și cu ocazia multor numiri în funcții de șefi în Sistem. Un anume Florin Munteanu știe ce și cum. Koveși știe că mulți știu, de aceea mulți se vor alege cu dosare. Nu spun că dosarele nu sunt corecte, sau nu au o bază factuală, doar putem constata evidenta selecție a numelor incriminate. E cam ca la comuniști: nu există nevinovați, ci doar tovarăși de care nu ne-am ocupat suficient!

Cel mai câștigat din afacerea „DNA belește tot” este Dacian Cioloș – si el interpretează aria integrității și anticorupției, însă în jurul lui colcăie o rețea de interese si afaceri. Sunt convins, pe baza multor informații culese în ultimele noua luni, ca mulți dintre tehnocrați sunt puși pe afaceri și au interese pecuniare clare. DNA încă nu are timp de tehnocrații smenari însă sunt cel putin 3-4 cazuri flagrante de posibile anchete în Guvern. Înțeleg însă că nu sunt de interes. Dacă un ministru de-al lui Ponta făcea tranzacția dubioasa cu site-ul de știri a ministrului Energiei, bag mâna în foc că îl săltau de pe strada. Integrul Cioloș, ce cantă partitura anticorupție, continuă în fortă cea mai mare mistificare a ultimilor ani: vrea sa conducă România fară sa participe la alegeri: Alina Mungiu Pippidi a exprimat plastic procedeul: o scurtatură la democrație. PNL, Iohannis și USR sunt foarte fericiți cu bătaia de joc servită de Cioloș nouă electoratului. Nu interesează însă pe nimeni aspectul, iar campania electorală va avea un singur predicat idiot, de altfel, dar eficient se pare: ești cu Ciolos sau împotriva lui!? Nimeni nu mai vrea sa fie de partea bunului simț si a cutumelor! Orice, numai să nu vină la putere hoții de la PSD, e un șlagăr vechi, destul de credibil.
Cioloș mai exprimă o realitate socială: scârba față de vechile partide corupte, față de politicieni în general. Cioloș legitimează astfel noua democrație originală de care vă spuneam, ea mai poate fi definita ca „Republica Procurorilor, administrată de tehnocrați”. Pentru asta Cioloș se va lăsa purtat bucuros pe brațe de penalii de la PNL si de habarnaviștii de la USR.

Mergem acum la partide: rar mi-a fost dat să văd atâta spaimă si lipsă de viziune. Alina Gorghiu stârnește în continuare râsete înghețate în interiorul PNL, toți liderii care contează sunt nemulțumiți de ea, dar doamna prefect, senină, și-a pus pe listele de parlamentare toți prietenii, partenerii politici, amicele de shopping și, încă în plus, pe asociații și prietenii soțului. PNL a deveni parțial o franciză a cuplului Isar- Gorghiu, iar șefii liberali tac fascinați, probabil de atâta tupeu. PNL sper să treacă de 30 la sută și se bazează pe Dacian Cioloș care îl va ridica în sondaje. Practic, PNL are o singură strategie: sus Cioloș, jos Dragnea!

La PSD, lucrurile sunt încă și mai complicate: Dragnea intenționa să curețe listele de partid și să aducă figuri noi, pană la urmă a cedat în fața lui Ponta. Șeful PSD este speriat la propriu de sondajele extrem de favorabile pe care le citește si nu îi vine să le creadă. PSD stă atât de bine încât, imi zicea un amic, riscă să piardă guvernarea după ce câștiga alegerile. Dacă, prin absurd, PSD va face guvernul Dragnea, trebuie să negocieze cu Iohannis viitorul premier. Dacă PSD pune mâna pe guvernare, Iohannis rămâne izolat, având la dispoziție doua- trei butoane ale Puterii.

Nu am o concluzie de final: pentru prima data în ultimii 16 ani nu o să ma duc la vot sau o să mă duc să îi votez pe toti, cu ură și năduf!

2 comentarii la “Despre Sistem, Cioloș si penalii speriați de la PSD

  1. Un articol defaimator… Ce isterie… cat de anormal este sa afirmi… „DNA face politica statului roman, nu există niciun dubiu, iar asta nu este o acuză, este o constatare. „… De unde o astfel de aberatie? DNA este parlamentul acuma? La fel ca si fraza… „Nu spun că dosarele nu sunt corecte, sau nu au o bază factuală, doar putem constata evidenta selecție a numelor incriminate. „… De unde atata ipocrizie? Sunt peste 7000 dosare la DNA! De ce dezinformezi? Bani lui Ghita te fac sa renunti la realitate?

  2. -,,Ține cu poporul ca sa nu rătacești ! ” nu înseamnă să lași poporul la discreția propagandei și a intereselor străine !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *