Jurnalistul Sorin Roşca Stănescu (SRS), în ultima postare pe blogul personal, intitulată ”Klaus Iohannis, la mâna lui Tudorel Toader”, face o scurtă analiză a reacției președintelui României, Klaus Iohannis, cu privire la refuzurile șefei DNA, Laura Codruța Kovesi de a se prezenta la audierile de la Comisia parlamentară de anchetă privind alegerile prezidențiale din 2009.
Citiți și UPDATE/ Audieri alegeri prezidențiale 2009. Kovesi, un nou refuz
Astfel, jurnalistul, în postarea sa, susține că preşedintele Klaus Iohannis o va demite pe şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, ”fără să clipească”, imediat după ce va primi o solicitare în acest sens formulată de Ministrul Justiţiei.
Redăm mai jos analiza semnată de Sorin Roşca Stănescu:
„Preşedintele Klaus Iohannis o va demite pe şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi. Fără să clipească. Imediat după ce va primi o solicitare în acest sens formulată de Ministrul Justiţiei. Aşa cum scrie la carte. Şi indiferent de avizul pozitiv sau negativ al CSM. Care e doar facultativ. Se pregăteşte, deci, Tudorel Toader.
Preşedintele Klaus Iohannis are ca principală obligaţie să respecte el însuşi Constituţia şi să-i oblige şi pe ceilalţi s-o respecte. De la Legea Fundamentală el nu poate abdica. Nici dacă doreşte. Dar nu doreşte. Nu şi-a exprimat niciodată o asemenea intenţie. Pe de altă parte, Curtea Constituţională a stabilit în mod definitiv, irevocabil şi obligatoriu că orice funcţionar public e obligat să răspundă solicitărilor Parlamentului. Doamna Laura Codruţa Kovesi este pe cale de a încălca definitiv acestă prevedere.
De trei ori consectiv, şefa DNA a răspuns că nu se prezintă în faţa Comisiei parlamentare de anchetă, precizând că nu are niciun fel de informaţie relevantă privind alegerile. În realitate, i se cere în primul şi în primul rând şi aproape doar atât să confirme sau să infirme prezenţa ei la faimoasa întâlnire a generalilor. Între cele trei refuzuri, Curtea Constituţional”, scrie SRS pe blogul personal.
Citiți AICI articolul complet semnat de jurnalistul Sorin Roşca Stănescu
