Jurnalista Sorina Matei aprinde fitilul dinamitei, publicând, luni, pe blog, detalii incendiare din scandalul Panama Papers, în care sunt implicați mai mulți afaceriști români.
Astfel, Sorina Matei dezvăluie nume grele implicate în scandal, printre care se află și nepotul „magnatului energiei” Buzăianu, Dragoş Buzăianu și liderul „grupării Monaco”, Dragoş Dobrescu.
„Unul dintre ultimele nume celebre care s-au retras de curând în paradisul fiscal Panama este cel al nepotului magnatului energiei, Bogdan Buzăianu, Dragoş Buzăianu, de doar 26 de ani, care şi-a luat încă din 2014 rezidenţă în Republica Panama, mai precis în Panama City.
Aşa se face că pe 18 August 2014, nepotul magnatului a înfiinţat chiar din Torre de las Americas, Punta Pacifica, de la etajul 402, Panama City, din Republica Panama, societatea anonimă BP INVESTMENT GROUP S.A, prin Brico Law Firm cu un capital total de 10.000 de dolari americani, acţiunile putând fi emise atât în formă înregistrată cât şi la purtător, conform Registro Publico de Panama. Partenerii lui Dragoş Buzăianu în societatea anonimă BP INVESTMENT GROUP S.A sunt avocatul Roy Darius Maybud şi Digna Perez Martinez, ultima fiind implicată în alte 830 de societăţi anonime de tip offshore tot în Republica Panama”, a scris Sorina Matei pe blog.
Totodata, jurnalista a mai adăugat și că „Dragoş Dobrescu este unul dintre liderii “grupului Monaco” şi finanţator, avea în 2012 o avere evaluată la 150 de milioane de euro şi principalul său obiect de activitate este piaţa imobiliară şi nu numai. Este un personaj retras, denunţător în dosarul lui Neculai Onţanu la DNA dar şi suspect în cazul celebrei dispariţii a lui Codruţ Marta”.
Mai mult, potrivit jurnalistului Sorina Matei „cel mai bogat român, Iosif Constantin Drăgan, a deţinut şi el o societate anonimă în Republica Panama. Înfiinţată în 1980, compania offshore DECIO FINANCIERA INVERSIONISTA S.A, l-a avut ani la rândul pe Iosif Constantin Drăgan unic preşedinte şi pe soţia sa Daniela Veronica Guşă Drăgan vicepreşedinte executiv şi trezorier, conform Registro Publico de Panama”
