Într-o postare pe pagina de Facebook Dosar de Politician, jurnalistul de investigații Silviu Mănăstire reacționează după ce ministrul USRPLUS al Digitalizării, Ciprian Teleman, a fost surprins ațipind de mai multe ori la o conferință de presă care a avut loc joi, la Sibiu.
„Aoleo, presa a descoperit și filmat existența unui ins pe nume Ciprian/ Sorin Teleman. Individul, pluserist din fire, umblă prin țară și pretinde că este ministrul Digitalizării (wow!, avem un asemenea minister în Românica).
Existența ministrului Teleman, care timp de 9 luni s-a chinuit să stea la cutie, este însă relativă, asemenea reformelor privind digitalizarea. Există doar pe hârtie.
Teleman doarme în timpul rarelor ocazii în care apare în public dar se lamentează ca se trezește la 5 dimineața. Da de înțeles ca muncește mult și are viață grea. De regula lenesii cronici pretind ca sunt extenuați din cauza activităților/ când de fapt cea mai grea activitate este să își mute dosul din fotoliul pe canapea, de pe jilțul ministerial în mașina de lux!”, scrie jurnalistul Silviu Mănăstire.
Imaginile cu Ciprian Teleman, surprins în timp ce ațipea la conferința de presă susținută de Dacian Cioloș la Sibiu, au fost făcute publice de publicația locală sibiulinimagini.ro.
Potrivit sursei citate, la sfârșitul conferinței ministrul a fost întrebat dacă se simte bine și care este motivul pentru care a ațipit.
„Recunosc că am ațipit! Sunt foarte obosit, deoarece am avut ieri o zi grea, iar în această dimineață m-am trezit de la ora 5”, a fost răspunsul dat de Ciprian Teleman.
