Skip to content
Politică

Din șiretlicurile lui Vanghelie. Cum a reușit să intre în Parlament, deși nu este parlamentar

Marian Vanghelie a intrat în Parlament pe bon de acces solicitat personal de deputatul Radu Popa, cel care a organizat conferinţa de presă de joi în Palatul Parlamentului.

Iniţial, deputatul Radu Popa a anunţat că doreşte să susţină, alături de doi colegi parlamentari şi “de câţiva invitaţi”, o conferinţă de presă în spaţiul special destinat din Parlament, care are în fundal însemnele Camerei Deputaţilor.

Marian Vanghelie, care nu este parlamentar şi drept urmare nu are legitimaţie de acces permanent în instituţie, a intrat pe baza unui bon de acces solicitat personal de deputatul Radu Popa.

Marian Vanghelie a anunțat, joi, într-o conferință de presă, că preia conducerea Partidului Dreptății Sociale – formațiune care va avea congresul în aproximativ trei săptămâni. El s-a prezentat la Palatul Parlamentului împreună cu un grup format din parlamentari, reprezentanți ai sindicatelor, membri ai PDS, alături de care va conduce partidul care este înființat de mai bine de șapte ani, informează antena3.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *