Vicepremierul Vasile Dîncu, ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a comentat apariția premierului Dacian Cioloș pe afișele de campanie ale PNL-ului.
Astfel, acesta a declarat că cel mai bine pentru un Guvern viitor este acela de a fi unul politic și nu tehnocrat, pentru că în acest fel partidele își pot asuma responsabilitatea.
„Sunt sigur că, continuatorii noştri nu vor avea foarte multe motive de critică la adresa noastră.
Totuşi, nu cred că soluţiile sunt guvernele tehnocrate. Aceasta e o soluţie de criză, a fost o criză politică suplinită printr-un guvern de independenţi, care are responsabilitate politică – am fost aduşi de guvern, votaţi de parlament, dar trebuie să recunoaştem că am avut legitimitate, dar restrânsă.
Un guvern tehnocrat e unul fără sprijin parlamentar, nu aş putea să mă plâng personal pentru că am mers în comisia de administraţie publică, iar proiectele mi-au fost aprobate. Am făcut schimb de idei, am lucrat foarte bine cu parlamentul, dar per total, un guvern nu poate face acest lucru”, a declarat Vasile Dîncu, potrivit Digi24.
Vicepremierul Vasile Dîncu a mai spus că dorința sa cea mai mare nu este să conducă un guvern, dar niciodată nu se știe ce se întâmplă.
„Nu pot spune despre ce aş vrea să fac, nu îmi doresc să conduc neapărat un guvern, nici sa fac parte dintr-un guvern. În principiu vreau să mă întorc la instrumentele mele, dar niciodată nu ştii. Nu am crezut că o să-l văd pe Dacian pe afişe de partid în această campanie, necandidând el însuşi şi, ca un prieten bun îi doresc succes!”, a afirmat Dîncu.
