Vicepremieul Vasile Dîncu a declarat, miercuri, că raportul Corpului de control al premierului privind intervenția de urgență la incendiul din clubul Colectiv este unul de etapă.
Totodată, acesta a precizat că nu s-a pus problema să se ceară cuiva demisia.
„În acest moment avem o dorință mare de transparență. (…) Mai mult de jumătate din măsurile pe care le preconiza Corpul de Control s-au făcut imediat. (…) Raed Arafat a reacționat foarte rapid, împreună cu departamentul lui. Au reparat foarte multe din acele lucruri. Deci, vorbim acum, și premierul a vorbit în primul rând în acest sens, despre acest raport ca fiind un raport de etapă, în care ne interesăm, vedem ce nu funcționează. Nu s-a pus niciodată problema să se ceară cuiva demisia. Dar, e important asta, birocrația ucide. Ucide și prostia, în România mi se pare că ucide mai mult decât birocrația, și mai mult decât corupția. Dar noi lucrăm în acest moment și este una dintre cele mai importante proiecte ale noastre — debirocratizarea și simplificarea administrativă”, a declarat Dîncu , potrivit romaniatv.net.
În context, el a spus că a lucrat împreună cu Cancelaria premierului la un proiect al cărui scop este să adune observații mai ales legate de ceea ce ar trebui făcut pentru reducerea birocrației.
