Skip to content
Politică

Dinu Pescariu, interogat la DNA într-un nou dosar

EVZ

Fostul sportiv Dinu Pescariu a ajuns marți dimineață la sediul DNA, fiind interogat într-un nou dosar, potrivit postului de televiziune Digi 24.

La intrarea în sediul DNA, el nu a răspuns la întrebările jurnaliștilor. A fost chestionat în legătură cu baza Cutezătorii, una dintre cele mai mari baze sportive din București, închiriată de fostul jucător de tenis în 2004.

Surse judiciare spun că a fost deschis un nou dosar privind modul în care baza sportivă a ajuns în administrarea lui Dinu Pescariu, prin intermediul fundației sale.

Baza a fost închiriată de la RA-APPS, iar apoi o prelungire a fost obținută de la Ministerul Educației, la care a fost trecută ulterior baza.

Contractul, încheiat inițial pe 10 ani, a fost prelungit cu încă 25 de ani, în 2009. Procurorii au suspiciuni în legătură cu modul în care a fost prelungit contractul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *