Situaţie halucinantă la STPT, unde primarul Dominic Fritz anunţa în urmă cu câteva săptămâni noi concedieri pentru a reduce cheltuielile, dată fiind situaţia dezastruoasă în care se află societatea încă plină de datorii.
Finalul lunii martie a venit cu un cadou consistent pentru conducerea Societăţii de Transport Public din Timisoara şi a membrilor Consiliului de Administraţie al Societatii. În prag de sărbatori, aceşstia aproape ca şi-au dublat banii pe care îi încasează în fiecare lună ca să vegheze la bunul mers al transportului în comun la Timişoara. Iar asta în condiţiile în care, STPT e mai mult cu un picior în groapă, iar insolvenţa bate la uşă, scrie opiniatimisoarei.ro.
În urmă cu 5 ani, şeful societăţii de la acea vreme, liberalul Sorin Supuran, era demis după ce a cerut o mărire de salariu. A urmat apoi un nou director, Nicolae Bitea, tot liberal, care a condus societatea având o remuneraţie de aproximativ 9.000 de lei pe luna, în timp ce în toamnă, la momentul la care USR l-a pus sa conducă interimar societatea primăriei, Constantin Cocheci primea 11.000 de lei. Însă, iată că, odată devenit director general cu drepturi depline, avea să i se fixeze de către Consiliului de Administraţie al STPT, format tot din userişti şi apropiaţi ai partidului, un salariu chiar mai mare decât al preşedintelui Romaniei (Klaus Iohannis are sub 20.000 de lei pe luna în mână).
Directorul general al STPT Constantin Cocheci are mai mult de 20.000 de lei pe luna net, iar o data pe an ar putea incasa inca 3 salarii pentru performante deosebite.
„Se stabileste remuneratia care se va acorda directorului general pentru indeplinirea mandatului sau, compusa dintr-o indemnizatie fixa lunara bruta in cuantum de 34.188 lei (net 20.000 lei) si o componenta variabila constant in 3 indemnizatii fixe lunare, pentru indeplinirea unui grad global de realizare de 100% a indicatorilor cheie de performanta financiari si nefinanciari ce vor face obiectul unui act aditional la contractul de mandat. Componenta variabila se acorda o data pe an, dupa aprobarea situatiilor financiare anuale„, a fost decizia Consiliului de Administratie al STPT din data de 27 martie.
Practic, daca va realiza indicatori cheie de performanta, directorul Cocheci ar mai urma sa mai primeasca, o data pe an, suma de 60.000 de lei.
In acelasi document, membrii consiliului au decis sa mareasca si indemnizatiile pe care le primesc ei insisi, pentru participarea la sedinte o data in luna. Insa pentru a primi bani mai multi, trebuie ca si Adunarea Generala a Actionarilor sa isi dea acordul. Va reamintim, in septembrie anul trecut a fost validat noul Consiliu de Administratie al STPT, care este format, in mare parte, din membri si simpatizanti USR, dar si din apropiati ai fostului liberal Raul Ambrus. (Tiberiu Simionas – membru in biroul local USR, vicepresedinte CA, Ciprian Simionescu – apropiat al lui Raul Ambrus, Dorin Madalin Dogaru – cumnatul sefului USR Giroc, Cristian Amza, care e administrator special la Colterm, Daniel Dorel Balin – expert judiciar si contabil, Paul Finta – USR, Madalin Ion Gheorghe – a fost si in CA de la Colterm, apropiat al lui Raul Ambrus, Sorin Ungurusan – USR, presedintele Consiliului de Administratie al STPT
Bogdan Popescu – angajat si coleg de birou in Primaria Timisoara cu iubita lui Raul Ambrus, Sanda Grebla, Dan Gheorghe Mihai – consilier local PSD Primaria Fibis)
„Se aproba modificarea indemnizatiei fixe lunare a remuneratiei acordata administratorilor pentru indeplinirea mandatelor, in sensul majorarii acesteia la 4.500 lei net ( 7.692 lei brut) pentru cei 8 administratori si la 5.000 lei net ( 8.547 lei brut) pentru Presedintele Consiliului de Administratie. Propunerea de modificare a indemnizatiei fixe lunare va fi supusa aprobarii Adunarii Generala a Actionarilor, odata cu Planul de administrare„, se arata in acelasi document.
Toate acestea in timp ce salariile vatmanilor si soferilor care ies pe traseu cu mijloacele de transport in comun sau muncesc in birouri la STPT sunt in continuare aceleasi si nu intotdeauna au fost primite la timp de catre angajati.
Mai mult, in urma cu doar 3 saptamani, primarul Dominic Fritz anunta ca urmeaza sa faca noi concedieri la STPT, pentru a reduce din cheltuieli, dar si sa continue restructurarea societatii.
Dupa ce a platit, cu ajutorul primariei, 46 de milioane de lei din datoriile istorice, STPT mai are de achitat nu mai putin de 41 de milioane de lei, suma ce va fi reesalonata pe o perioada de 7 ani.
