Discuții intense au loc în aceste zile între liberali și social-democrați pe suprataxarea marilor companii. Surse politice au dezvăluit pentru PS News că subiectul reprezintă „un mare impas” în relația dintre cele două partide. Un alt subiect care a generat discuții aprinse îl reprezintă și creșterile pensiilor și alocațiilor pentru copii, au mai precizat sursele citate, însă aici discuțiile au fost deocamdată amânate.
De ce se opun liberalii
Fostul premier Florin Cîțu și președintele PNL a declarat, marți, că a spus în ședința de coaliție de luni că nu susține suprataxarea marilor companii cu 1% din cifra de afaceri. Fostul premier, care a fost și ministru al Finanțelor în Guvernul Orban, a declarat că nu se justifică o astfel de taxă și a amintit că în timpul lockdown-ului cauzat de pandemia COVID-19 aceste mari companii sunt cele care au susținut bugetul. În fapt, spun surse liberale, PNL „nu își poate tăia craca de sub picioare” acceptând o măsură care să lovească și mai tare în electoratul său.
„Nu avem cum să fim de acord cu așa ceva dintr-un motiv foarte simplu: nu suntem în situația în care să ne tăiem craca de sub picioare chiar în așa fel. Să nu uităm că PNL a promis că nu vrea impuneri de noi taxe și impozite. Să ne întoarcem la 180 de grade înseamnă să ne pierdem și electoratul care ne-a mai rămas”, au precizat surse politice pentru PS News.
PSD nu renunţă
De cealaltă parte, social-democrații afirmă clar că nu renunţă la ideea introducerii unei taxe de solidaritate pentru companiile cu o cifră de afaceri mai mare de 100 de milioane de lei şi care să reprezinte 1% din profitul marilor companii. Anunțul a fost făcut public chiar de președintele PSD, Marcel Ciolacu:
„Să vină o taxă de 1% din cifra de afaceri, o taxă de solidaritate. Va fi găsită o destinaţie clară numai pentru sănătate şi învăţământ. Acei bani se colectează, se anunţă suma şi acei bani să se folosească numai în aceste două domenii.
Am discutat cu prim-ministrul că trebuie găsită o destinație clară. Le dai destinaţie prin bugetul de stat”, a declarat preşedintele PSD, Marcel Ciolacu.
UDMR a propus un impozit special ”de solidaritate”, după exemplul Ungariei
Amintim că preşedintele UDMR, Kelemen, Hunor, a avansat, în luna noiembrie, ideea instituirii unei „taxe de solidaritate” care să fie aplicată companiilor care înregistrează o cifră de afaceri de peste o sută de milioane de euro pe an.
„La un moment dat s-a vorbit de o taxă de solidaritate. Noi am spus că taxă de solidaritate e ok, dar trebuie să vedem ce fel de solidaritate și cine e solidar, fiindcă eu nu pot accepta ca persoanele care au un venit mic să fie solidare, când companiile mari nu sunt solidare și am spus că, din punctul meu de vedere, ar însemna o taxă de solidaritate la acele companii care au o cifră de afaceri mai mare de o sută de milioane de euro pe an, ceea ce ar fi corect, pentru o perioadă scurtă sau mai lungă de timp. Este o posibilitate de a aduna niște bani la bugetul de stat. După calculele noastre, undeva între 1,4-1,6 miliarde de euro pe an, și de acolo se pot finanța multe lucruri. Dar eu nu pot să fiu de acord că oamenii care au un venit de 2500, de 3000 de lei să fie solidari când există posibilitatea de a găsi alte surse. Asta a fost discuția”, a declarat Kelemen Hunor la acea vreme.
Precizăm că o taxă similară a fost instituită de guvernul Viktor Orban în perioada crizei financiare globale (2010 – 2012), și a fost țintită către corporațiile din telecom, energie, banking și retail. Ulterior, guvernul de la Budapesta a scăzut semnificativ impozitarea companiilor, de la 19% pe profit la 9% pe profit.

Si va fi o colectare mica, mica, toata lumea isi va muta profitul in paradisuri fiscale…
De ce nu veniti cu sustinerea clasei de mijloc ajutand firmele mici, si veti avea o baza de colectare sigura a taxelor si impozitelor…
@ Partidele politice de ,,proaspăt fătați” au dat alocațiile bugetare pe băutură în loc să învestească banii în afaceri profitabile, ?