Skip to content
Politică

DNA, anchetă de amploare la Ministerul Culturii: Procurorii au solicitat toate contractele de pază

Direcția Națională Anticorupție a cerut de la Ministerul Culturii „toate contractele privind achiziţionarea serviciilor: de reparare şi întreţinere a grupurilor de refrigerare şi a instalaţiilor aferente de tratare a aerului; de întreţinere curăţare a instalaţiilor interioare de apă menajeră, consultanţă în domeniul ingineriei şi construcţiilor, de monitorizare şi control al echipamentelor tehnice, de pază”, pentru sediul central al instituției, încheiate din ianuarie 2014 și până acum, potrivit B1.ro.

Ministerul Culturii își are sediul în clădirea Bibliotecii naționale, iar solicitarea vizează, așadar, contractele din perioada 1 ianuarie 2014-prezent. DNA a făcut acest demers în 9 octombrie, cu termen de predare a documentelor până pe 18 octombrie 2019. Cererea DNA a fost formulată de procurorul Aurelia Enache în dosarul 510/P/2019.

Cu toate acestea, nici până la acest moment, DNA nu a explicat de ce a solicitat aceste documente, dar nici cine este vizat în acest dosar. Nici Ministerul Culturii nu a vrut să comenteze subiectul, potrivit g4media.ro.

VOG Sistem Guard, firma cu cele mai multe contracte de pază semnate cu Ministerul Culturii în această perioadă, toate atribuite prin negociere directă

În intervalul vizat de procurorii anticorupție, Ministerul Culturii a încheiat mai multe contracte pentru servicii de pază. Spre exemplu, cu firma V.O.G Sistem Activ a semnat, prin atribuire directă, un contract de aproape 14.000 de euro fără TVA (22 noiembrie 2017).

VOG Sistem Guard a semnat, la rândul ei, mai multe contracte cu Ministerul Culturii, toate întrebuințate prin negociere directă:

28 aprilie 2017: contract în valoare de peste 22.000 de euro.

28 decembrie 2016: act adiţional de aproape 59.000 de euro la contractul prestari servicii de pază încheiat pe 22 aprilie 2016.

22 aprilie 2016: Ministerul Culturii a atribuit companiei de pază şi protecţie VOG Sistem Guard, prin negociere dirrectă, un contract în valoare de aproape 180.000 de euro

30 aprilie 2015: aceeaşi firmă a primit, tot prin încredințare directă, un contract similar, în valoare de peste 170.000 de euro, pentru o perioadă de 1 an.

30 septembrie 2014: Contract de 39.000 de euro atribuit de Ministerul Culturii firmei VOG Sistem Guard prinnegociere directă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *