Procurorul Silviu Paul Dumitriu a fost numit, luni, de către Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) în funcţia de şef adjunct al Secţiei de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).
După etapă susţinerii interviului, numirea în funcţie a lui Dumitru a fost aprobată cu unanimitate de voturi de către Secţia pentru procurori a CSM, scrie agerpres.ro
La şedinţa Secţiei pentru procurori a CSM au luat parte ministrul Justiţiei, Raluca Prună, precum şi procurorul general al României, Augustin Lazăr şi, ulterior, conform calendarului stabilit de CSM, avizele privind numirea în funcţie a celor doi urmează să fie transmise marţi către Ministerul Justiţiei.
Raluca Prună, Ministrul Justiţiei, este cea care l-a propus pe Silviu Paul Dumitriu pentru funcţia de procuror şef adjunct al Secţiei de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, în prezent delegat în această funcţie.
