Afaceristul Sergiu Lucinschi primește o nouă lovitură din partea procurorilor Direcției Naționale Anticorupție.
Astfel, procurorii DNA au dispus extinderea urmăririi penale și pentru alte fapte față de omul de afaceri Sergiu Lucinschi, cercetat sub control judiciar, potrivit româniatv.net.
Sergiu Lucinschi, fiul fostului preşedinte al Republicii Moldova Petru Lucinschi, este acuzat de trafic de influenţă şi şantaj într-un dosar în care este suspect şi ginerele fostului preşedinte Traian Băsescu, avocatul Radu Pricop, pentru complicitate la acţiunile lui Lucinschi.
Sergiu Lucinschi se află sub control judiciar din 1 aprilie până în 30 mai. În timpul controlului judiciar, Sergiu Lucinschi are interdicţie să părăsească România şi să comunice cu suspecţii, denunţătorii, martorii şi experţii din dosar.
De asemenea, Sergiu Lucinschi trebuie să meargă la Poliţia Oraşului Voluntari, judeţul Ilfov, în zilele stabilite prin programul de supraveghere, să se prezinte în faţa procurorilor sau la instanţă ori de câte ori este chemat şi să anunţe dacă îşi schimbă locuinţa.
DNA l-au reținut pe Sergiu Lucinschi în 30 martie pentru șantaj și trafic de influență. Procurorii DNA au reţinut că în perioada decembrie 2014 – martie 2015, Sergiu Lucinschi l-a șantajat pe omul de afaceri Alexandru Horpos cu o plângere penală pe care a depus-o la DIICOT, în schimbul sumei de 4 milioane de euro. De asemenea, Lucinschi i-ar fi promis omului de afaceri că va depune diligențele necesare astfel încât să fie schimbată încadrarea juridică a tuturor faptelor într-o infracțiune pentru care, la retragerea plângerii prealabile, notează româniatv.net.
