Doar 5 dintre cei 33 de candidați care s-au prezentat, joi, la proba scrisă a concursului pentru ocuparea funcțiilor de directori ai Caselor județene de Asigurări de Sănătate, au promovat examenul, potrivit rezultatelor afișate vineri seară pe site-ul CNAS. Pentru a promova, candidații trebuiau să obțină cel puțin nota 7.
În urma concursului, doar 5 case județele de asiguări de sănătate vor avea o nouă conducere. Este vorba de cele din Maramureș, Iași, Tulcea, Cluj și Bistrița Năsăud. 28 de candidați au fost respinși, iar 21 nu s-au prezentat la examen. Unii dintre candidații care nu au promovat examenul sunt actuali directori interimari ai caselor județene.
Procedura de concurs se va relua în județele în care niciun candidat nu a promovat, precum și în cele în care nu s-a înscris nimeni la examen, cum este cazul județelor Dolj, Olt și Timiş.
Ministrul Sănătății Ioana Mihăilă a comentat rezultatul dezastruos al concursului pentru ocuparea funcţiilor de director al Casei de Asigurări de Sănătate din 35 de judeţe şi din Bucureşti, afirmând că a fost un „concurs corect”.
„Domnul președinte s-a asigurat de corectitudinea examenului. Voi avea cu dumnealui o întâlnire și probabil voi programa cu dumnealui noi sesiuni de examinare, etape de examinare care să se desfășoare, tot așa, în condiții clare de corectitudine și de transparență”, a spus Ioana Mihăilă.
Din cei 33 de concurenți care s-au prezentat, doar 5 au luat note de trecere, de minim 7. Asta, în condițiile în care 54 de candidaţi fuseseră admişi pentru proba scrisă a concursului de directori ai CAS-urilor judeţene, dar 21 nici măcar nu s-au mai prezentat la proba scrisă.
