Unu din doi studenți nu își termină studiile nici la doi ani de la momentul în care ar fi trebuit să le absolve. Asta relevă o cercetare făcută de Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării.
Cele mai mari rate de abandon se înregistrează în rândul studienților din primul an din domeniile inginerești, unde creșterea abandonului în anul școlar 2021-2022 a fost de 10%.
Însă, rate mari de abandon se înregistrează și la nivel de studii de licență, dar și de masterat, scrie antena3.ro.
Studenții care urmează cursurile facultăților de Științele educației, Medicină și Asistența socială au cea mai bună rată de promovare. La nivelul anului universitar 2020-2021, din totalul de 418.300 de studenți înscrişi în învățământul de licență la începutul anului, la final de an s-au regăsit 379.100 de studenți.
